obisnuinta

Obisnuiam sa caut imposibilul...poate inca il mai caut dar nu vreau sa admit acest lucru. Obisnuiam sa cred ca esti alaturi de mine...la bine si la rau...la nevoie. Obisnuiam sa vad viata in culori vii, dar tu ai avut grija sa le transformi incet incet in monoculori. Obisnuiam sa simt natura...sa fiu una cu ea... Obisnuiam sa stam seara sa privim cerul instelat...sa depanam amintiri...povesti...impreuna... Obisnuiam sa cred in tine...sa sper la mai bine...sa am incredere ca ziua de maine va veni cu multe daruri si dorinte implinite. Obisnuiam sa iubim impreuna...sa radem...sa plangem... Ti-aduci aminte acele seri?! Acele zile?! Acele jocuri ce ne atrageau mult...mai mult?! Nu-mi raspunde...pentru ca stiu deja raspunsul si imi cauzeaza durere. Obisnuiam sa privim in aceeasi directie...sa simtim in aceeasi maniera...

Azi tot ce obisnuiam mi se pare indepartat. Lucruri ce par facute cu multi ani in urma...sau poate intr-o alta viata. Alte sentimente ma napadesc acum...mi-ai aratat ca lumea poate fi parsiva si ca nu se merita sa ai incredere in nimeni. M-ai invatat ca nu conteaza in cine am avut incredere odata, ci in cine o sa am de acum incolo si ca nimeni nu merita lacrimile mele. M-ai invatat sa privesc inainte fara sa ma uit in spate...sa las trecutul in urma...prin urmare sa te las pe tine in urma pentru ca tu reprezinti trecutul. Nu-mi stiu viitorul, dar profit cat pot de mult de prezent si incerc sa invat cat mai multe din trecut. Mi-ai aratat ca poti fi superficial si rece si mi-ai dat o lectie pe care nu o sa o uit vreodata.

Obisnuiai sa-mi fii prezent si viitor...acum esti doar trecut ce trebuie depasit si asumat.

Tu...ce obisnuiai?!