poveste de iubire

Decembrie...focul arde mocnit in semineu. Pretutindeni vezi prieteni…amici…iubiti. Ei doi stateau fiecare separat, privindu`se si gandindu`se la ceea ce putea sa fie si n`a fost. Nu`si mai aminteau de frumusaetea a ceea ce a fost candva, acum isi aduceau aminte doar de clipele rele, de furtunile si de obstacolele pe care le`au avut de infruntat. “Viata este dura...”se auzi o soapta. O lacrima se scurge pe obrazul ei...o lacrima cristalina in care se reflecteaza flacarile puternice ale focului. Se privesc unul in ochii celuilalt si nu`si dau seama cum de au ajuns in faza aceasta: doi straini, doi poli opusi atrasi de aceeasi suferinta, durere. Tot ce ii uneau acum erau doar larimile, doar suferinta...Incercau sa zambeasca acum, aratand ca au trecut de pasa cea grea, insa se citea in priviri faptul ca fiecare dintre ei vroia doar ca celalalt sa creada ca nu mai simte nimic, ca acum totul ii este indiferent si ca totul se rezuma la “a fost candva, iar acum nu`mi mai pasa”. Cerul plangea, luna suferea in tacere iar ei acum se dispretuiau din priviri desi se iubeau din suflet. Tacere...tacerea le`a rapit si ultimul cuvant...ultimul “te iubesc” spus...ultima soapta spusa la ureche, ultima dezmierdare si mangaiere. Totul a apus acum...pana si soarele refuza sa mai iasa pe strada lor. Intunericul a pus stapanire pe vietile lor, dar ei spun ca vor continua in aceeasi maniera, desi ochii lor si lacrimile din acestia sustin viceversa.

“De ce totul este asa de greu? De ce trebuie sa te privesc si sa nu te am? De ce esti asa de aproape si totusi atat de departe?”...a apus si visul, iar realitatea si`a facut in cel mai crud mod posibil loc. Deschise ochii...o camera obscura...un semineu ce imprastia caldura inutil in inimile distruse si reci. Prietenii, iubitii, amicii nu erau decat cei veniti sa ia parte la tragedie. Tragedie ce i`au unit in cele din urma. Ea, intr`o rochie de un alb superb, cu o culoare a pielii mult prea frumoasa, stralucitoare, zacea intinsa intr`un sicriu, mult prea tanara, mult prea frumoasa si cu un zambet mult prea dureros intiparit pe fata. El era langa ea, regretand tot ceea ce a facut sau ce nu a facut, jurand ca se vor intalni curand si ca atunci cand se va intampla, va face tot ceea ce nu a facut si nu va lasa ca neincrederea si regretul sa`si mai faca loc in vietile lor. Insa el nu stia ca dincolo de lumea in care traia, de lumea materiala, era o lume a sufletului, a spiritului, unde nu domnea decat iubirea si bucuria si ca nu va mai putea rani pe nimeni ci doar va putea iubi cum nu a putut iubi pe pamant.