sunt copil si nu`mi dau seama

din copilarie, o melodie veche dar frumoasa.

cuando nadie me ve

cand nimeni nu ma vede pot exista sau nu,
cand nimeni nu ma vede pot intoarce lumea pe dos,
cand nimeni nu ma vede nu ma limitez doar la piele,
cand nimeni nu ma vede ma gandesc la el deasemenea.


Asculta mai multe audio Muzica

tablou II

------------------------rosu --------------------iubire

--------------------------------verde-------------prospetime

potocaliu----------------realitate------

galben---------------------fantezii

albastru ---------------------viata

fericire----------------mov

bleo----------------tristete

vise----------------------roz

lila ------------nuditate---------- ganduri

alb---------------------------------moarte

puritate-----------------------------negru

indigo-------------------ganduri

gri--------------------------------oportunitati--------------------

amintiri

Acum privesc trecutul prezentului.

Trec clipele, secundele, momentele frumoase ce le`am trait. Trece totul si nu ramane decat un strat de praf, un praf inecacios si cenusiu. A apus demult uitarea, amintirea fuge acum de mine, iar vantul imi sufla puternic in fata. Sunt singura in aceasta multime, sunt negrul din alb, furnica din iarba...Pasesc inapoi cand toti o fac spre inainte. Sadesc lacrimi pentru a culege tristete. Ma metamorfozez pentru a`ti arata ca nu totul face parte din viata si ca nu tot ce zboara se mananca.

M`am uitat undeva in trecut, intre amintirile frumoase si clipele pline de viata. Sunt in mijlocul uraganului de lacrimi ce au fost in viata mea. Furtuna de remuscari ma ajunge incet, iar crivatul ce mi`a inghetat sufletul sufla acum cu mai multa ardoare, parca incercand sa`mi smulga radacinile bine infipte in pamant. Ma las in voia sortii ce ma duce unde bate vantul. Te iau cu mine de data asta!

relationare;atunci&acum.

Candva, nu demult, visam la el. Visam la ce ar fi putut fi si n`a fost, visam la ce ne`ar fi putut aduce ziua de maine si nu a facut`o. Visam ca viata va fi roz si ca ne va fi bine. Acum totul e gri, totul e imbracat in culori monotone. Intunericul alb a pus stapanire pe viata mea. Nu mai sunt eu, cea care era visatoare si mereu zambitoare, nu mai esti tu, cel frumos si galant. Nu mai suntem noi cei care acum se tin de mana si se plimba spunandu`si vorbe dulci. Nu mai suntem noi cei despre care se vorbeste, acum sunt altii si tot altii vor urma.

Obisnuiam sa zambesc mereu, sa rad de fiecare data. Obisnuiam sa cred in oameni, sa sper ca va veni o zi in care fericirea va bate si la usa mea iar eu cu un sentiment de satisfactie ii voi deschide usa larg si o voi primi cu cea mai mare demnitate in casa mea. Obisnuiam sa vad dincolo de ploile zilelor de vara, dincolo de norii neclari si dincolo de curcubeu. Obisnuiam sa descifrez sunetele naturii, sa simt aerul neviciat invaluindu`ma, sa adulmec mirosul florilor ce ma inconjurau.Tot ceea ce obisnuiam sa fac acum imi pare bizar, necunoscut. Acum totul pare strain, fantasmagoric. Simt ca nu apartin locului, lumii, timpului... Sunt o straina in cautare de o constructie ce`mi poate servi drept locuinta. Sunt in cautarea mea, a ceea ce am fost si am pierdut din cauza ta.