relationare;atunci&acum.

Candva, nu demult, visam la el. Visam la ce ar fi putut fi si n`a fost, visam la ce ne`ar fi putut aduce ziua de maine si nu a facut`o. Visam ca viata va fi roz si ca ne va fi bine. Acum totul e gri, totul e imbracat in culori monotone. Intunericul alb a pus stapanire pe viata mea. Nu mai sunt eu, cea care era visatoare si mereu zambitoare, nu mai esti tu, cel frumos si galant. Nu mai suntem noi cei care acum se tin de mana si se plimba spunandu`si vorbe dulci. Nu mai suntem noi cei despre care se vorbeste, acum sunt altii si tot altii vor urma.

Obisnuiam sa zambesc mereu, sa rad de fiecare data. Obisnuiam sa cred in oameni, sa sper ca va veni o zi in care fericirea va bate si la usa mea iar eu cu un sentiment de satisfactie ii voi deschide usa larg si o voi primi cu cea mai mare demnitate in casa mea. Obisnuiam sa vad dincolo de ploile zilelor de vara, dincolo de norii neclari si dincolo de curcubeu. Obisnuiam sa descifrez sunetele naturii, sa simt aerul neviciat invaluindu`ma, sa adulmec mirosul florilor ce ma inconjurau.Tot ceea ce obisnuiam sa fac acum imi pare bizar, necunoscut. Acum totul pare strain, fantasmagoric. Simt ca nu apartin locului, lumii, timpului... Sunt o straina in cautare de o constructie ce`mi poate servi drept locuinta. Sunt in cautarea mea, a ceea ce am fost si am pierdut din cauza ta.