Ce`i lumea asta? prietenii vechi nu mai au chef de nimic. Parca a cazut cerul peste ei. Sunt supilati si vorbesc incoerent. Adica, din acele persoane care erau mereu puse pe sotii, mereu cu zambetul pe buze, sufletul petrecerii, nu a mai ramas nici 5%. Vorbesc de parca nu ne`am mai vazut de un secol si mereu cu aceeasi intrebare: cand vii? mie dor de tine. Pai bine, frate. Si mie imi este dor de tine dar ce`i cu dorul asta brusc? asa...subit?! Iar din actualii prieteni, adica nu chiar actuali, dar mai recenti decat cei vechi, nu a mai ramas nimic. Pentru ca tot ce a fost s`a spulberat...ca si cand valul marii a trecut peste mal si a sters acele amintiri imprimate in nisip, ca si cand ploaia a luat primul strat de pe suprafata pietrei pe care erau scrijelite momentele bune, rasetele. S`a dus totul de rapa...tot ce a fost frumos candva, acum a ramas ca un vis ce asteapta sa fie trecut in cartea uitarii, carte deschisa rar, pentru ca nu mai avem timp sa citim, sa ne amintim cum eram candva. E tot mai greu sa privesti in urma pentru a nu repeta greselile.
Te lasi purtat de val si izbit de primul zid.
No comments:
Post a Comment